Ce faci când meseria e însăși identitatea ta și circumstanțele te obligă să n-o mai practici? Ce faci când eforturile de a transforma modul în care lucrează un sistem se întorc împotriva ta? Cum creezi locuri de muncă pentru oameni invizibili? Cum depășești momentul în care îți spui că știi să faci prea puține? Unde găsești forța de a munci să revii la viața pe care o aveai înainte de un accident?
Sunt câteva dintre întrebările pe care le-am declinat în poveștile din DoR #25, care e un număr care evaluează relația noastră cu munca. Până nu demult, munca era aproape exclusiv o formă de a strânge resurse ca să-ți îndeplinești nevoi și dorințe personale. Pentru foarte mulți, ea rămâne așa din necesitate. Pentru alții, munca (sau o slujbă) nu mai e neapărat atractivă dacă nu se mulează pe personalitatea și dorințele fiecăruia.

Din cuprins:

• Ce se întâmplă cu o comunitate când rămâne fără identitate și principala sursă de venit?
• De la Sepsiszentgyorgy până la Cluj – Napoca. Când crești și gândești în altă limbă decât a țării tale;
• 50% șanse. Un supraviețuitor al incendiului din Colectiv o ia de la capăt cu ajutorul familiei.
• Cele mai bune roșii din Mediaș. O grădină aduce o familie împreună;
• Tinerii care nu se văd. Cum ne afectează faptul că unul din cinci tineri români nu e nici în școală și nici nu lucrează;
• Ceea ce fac. Am întrebat câteva zeci de români: ce înseamnă munca ta, cât timp petreci muncind și de ce o faci;
• Deciziile și indeciziile fostului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu;
• Și altele.